Fenomenul naţional şi internaţional RIFIL ridică în continuare o mare problemă cui scrie despre el. Oricât ţi-ai drămui cuvintele de laudă, n-ai cum ocoli superlativele. Sunt naturale. Cei 40 de ani de istorie, de la pionierat la consolidarea exemplului de urmat, subînţelegând performanţa, te obligă să te înclini. Comunitatea pietreană şi nemţeană, măcar o dată în an, pe 24 aprilie, o veritabilă Zi a Decretului, se cuvine a recunoaşte însemnătatea RIFIL.
În termeni oficiali, totul a început în 1973, cu Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 252 din 24 aprilie, prin care se aproba constituirea Societăţii mixte româno-italiene RIFIL cu sediul în Săvineşti, prima societate mixtă cu partener occidental din blocul comunist. Actul de naştere propriu-zis fusese semnat de Valeriu Momanu, din partea română, şi Emilio Falco, din partea italiană. Asociaţii erau Centrala Industrială de Fibre Chimice (52%) şi ROMALFA din Biella (48%). Mai înainte au fost discuţiile între reprezentanţii celor două părţi, în condiţiile în care, aşa cum a mărturisit Valeriu Momanu, ROMALFA era clientul nostru cu mult înainte. Pentru acea etapă de istorie, încă un nume este important, Giacomo Verzoletto, acţionarul principal al grupului industrial piemontez, reprezentat la sărbătoarea de ieri prin fiul său, Stefano. Tot ca valoare istorică e de reţinut prima echipă de conducere a societăţii. Laurenţiu Amălinei – director general, Sergio Messore – director tehnic-comercial şi Radu Bucur Popa – director economic.
Speranţa adusă de Revoluţie
Un moment dramatic s-a produs în septembrie 1989, când RIFIL a intrat din punct de vedere juridic în lichidare. Tergiversarea procedurilor, una riscantă, se lega de iluzia revenirii asupra deciziei. Speranţa avea să vină de la Revoluţie. Apoi, pe 1 februarie 1990, a fost reluată activitatea. De atunci, RIFIL a continuat să crească, ajungând – graţie strategiei şi politicii de investiţii – un mare „jucător” european în sectorul filaturii. Grupul cuprinde astăzi activităţi industriale de referinţă la Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Botoşani şi Buzău. Numele de referinţă pentru dezvoltarea grupului în epoca modernă sunt cele binecunoscute publicului larg: Ion Strătilă şi Luigi Bodo, astăzi preşedinte, respectiv vicepreşedinte ai Consiliului de administraţie. Ştafeta direcţiunii a fost preluată între timp de Valerica Pojoga.
Jubileul de ieri are în spate încă un reper sentimental. În mai 1993, RIFIL a organizat sărbătorirea a 20 de ani de la înfiinţare. Am fost atunci martorii unei demonstraţii de forţă capitalistă sănătoasă, dublată de angajamentul de a consolida împreună comunitatea locală. Proiectele avansate autorităţilor noastre au fost ignorate cu desăvârşire. Nici măcar înfrăţirea naturală între Piatra Neamţ şi Biella nu s-a realizat.
Aplauze pentru colectivul Rifil
Sub genericul „Puterea de a mai creşte”, RIFIL a confirmat puterea şi influenţa din mediul de afaceri şi cel local. Guvernul a rămas dator. Maria Grapini, în prezent ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, ar fi participat oricum în virtutea vechilor relaţii din zona patronală şi a prieteniei ce-o leagă de Ion Strătilă şi Luigi Bodo. Evenimentul a însemnat o organizare italiană de esenţă nemţească şi multă română… piemonteză. Şedinţa festivă, ţinută într-o hală de producţie, a reprezentat momentul cel mai emoţionant, unul în care naturaleţea seniorilor, a fondatorilor s-a asortat perfect cu rigoarea omagiului, totul sub bagheta amfitrioanei Irina Păcurariu, şi ea membră a familiei RIFIL prin alpinistul Ticu Lăcătuşu, soţul său.
Ambasador al Republicii Italiene în România din acest an, E.S. Diego Brasioli a subliniat că RIFIL este un exemplu unic în Europa şi a cerut aplauze pentru colectivul de salariaţi. Maria Grapini, care a început Facultatea de Textile din Iaşi în anul fondării, a lansat o interpretare personală pentru RIFIL: Revoluţia Industrială – Forţa Investiţiilor în Lume. Emoţionată, i-a oferit o diplomă lui Luigi Bodo şi un album turistic de unde să aleagă pensiuni pentru a se odihni în România. Mesajul premierului Victor Ponta, prezentat de Irina Păcurariu a subliniat respectul pentru longevitatea RIFIL şi a garantat sprijinul Guvernului pentru companie. Mauro Maria Angelini, preşedintele Confindustria România, a insistat pe poziţia privilegiată a RIFIL în rândul investitorilor italieni din ţara noastră şi a adresat un salut familiei Verzoletto şi lui Emilio Falco. Călduros a fost discursul preşedintelui Culiţă Tărâţă. După ce a evocat partenerii săi italieni de afaceri din trecut, a rostit şi o dedicaţie: „Bodo şi Strătila sunt antici şi de demult”. Primarul Gheorghe Ştefan şi-a făcut numărul personal-fotbalistic şi a adus aminte de celebra înfruntare cu Juventus Torino. Un număr personal a săvârşit şi prefectul George Lazăr, acesta mulţumind pentru diploma primită, deşi ţinea în mână o plachetă. De altfel, plachetele şi trofeele au dat greutate recunoştinţei organizatorilor sărbătoriţi faţă de invitaţii de seamă. Printre ei, veterani ai RIFIL, reprezentanţii sau urmaşii lor.
De departe, cele mai aşteptate intervenţii au aparţinut lui Emilio Falco şi Valeriu Momanu. Senioral, fondatorul italian a dat glas crezului în valori, curaj şi profesionalism. Pe partea noastră, printre altele, Momanu a mărturisit după zeci de ani că ţările membre ale CAER nu au acceptat să importe fibre de la RIFIL şi că, dincolo de diferenţele de procente din asocierea iniţială, italienii au fost trataţi pe picior de egalitate.
Cum frumoasa poveste de ieri trebuia să aibă un prefinal şi un final pe măsură, acestea chiar s-au întâmplat. Mai întâi, Irina Păcurariu a invitat la onorarea Lucianei Bodo, femeia puternică din spatele unui bărbat puternic. La rigoare, pentru adevărul istoric, lista putea fi continuată. Apoi, Chef Antonio Passarelli a pregătit un prânz rafinat care era să nu se mai întâmple dacă elicopterul cu oaspeţi italieni de seamă ateriza pe locul iniţial pregătit la câţiva metri de cortul de protocol.
Important, dincolo de toate, este că puterea de a mai creşte funcţionează!…